Amazon

luni, 27 februarie 2017

Un nou front de luptă- ficţiune.

Precizez că tot ceea ce este scris aici este ficţiune.


   Chişinău, Basarabia, o zi frumoasă de primăvara. Nimic nu mai  arăta  că în acest oraş s-au dus lupte extraordinare. Anii trecuseră. Nimic nu dădea semne că ziua  avea să se schimbe radical. Mi-am dus copiii la şcoală cu maşina. Soţia era deja la servici. Ascultam ştirile la radio.  Acolo se spunea despre faptul că în Ucraina sunt violenţe.. Când deodată sună telefonul.  Era un număr care  îmi trezea multe amintiri.
   Numărul de la Centrala din Bucureşti a Serviciilor Secrete Europene..
 - Alo !
- Vii urgent la Bucureşti ! Am trimis deja un avion particular după tine.Te aşteaptă la Aeroport.
- Am înţeles !
Am întors imediat maşina şi am plecat spre Aeroprt. Între timp îi trimit un mesaj soţiei ca să nu se sperie.
La aeroport eram deja aşteptat. Avionul a făcut ma puţin de o oră până la Bucureşti..
   De acolo ne-am dus rapid la Centrală.   Vechea viluţă mică şi călduroasă.
Coboâm în subsol.  Acolo era toată lumea în alertă.  Toate monitoarele arătau ce se întâmplă în Ucraina.
    - După cum vezi, situaţia e gravă ! Rusia se apropie, din nou, de noi. Există riscul să pierdeam ce am câştigat. Ucraina e slabă.  Ne-a cerut ajutorul. E dispusă să cedeze teritorii la schimb. Avem acceptul Uniunii Europene. Sperăm să nu fie grav.
   -  Ce  e de făcut ?
    - Te duci la Cernăuţi. Ruşii se  vor apropia prin Nord şi Sud. Autorităţile din Ucraina ateaptă ajutoare umanitare din România. În câteva camioane o să  fie şi alt fel de"  ajutoare" . Îţi dau câţiva băieţi. Ajutoarele sunt la Suceava. Băieţii te aşteaptă la elicopter.  Mult noroc !
    - Mulţumesc !
 Elicopterul zboară lin până  la Suceava.  De  acolo ne urcăm ca însoţitori  în camioane. Trecem graniţa fără probleme.  Cernăuţiul îmi aduce aminte de povestea cu Chişinăul.   Părea că  se repetă scenariul.
     Lumea era agitată. Trupe de omuleţi verzi erau în oraş. Noi ne-am luat rolul şi misiunea în serios.
  Am început să tragem în ei. Se auzeau rafale de armă pe peste tot.  
 Oamenii erau din ce în ce mai speriaţi. Un român bucovinean ne spune că vin ruşii cu tancurile spre Cernăuţi.
Am sunat imediat să  anunţ Centrala:
  -  Vin ruşii cu tancrurile !
   -  Cum  ???
    - Da, sunt aproape de noi.
     - Ce facem ?
     -  Staţi pe loc !
       - Am înţeles !
        -  Acum sun la Comandamentul Armatelor Europene.
În depărtare se auzeau tancurile ruseşti  şi ucrainene. Băieţii din Ucraina îi ţineau   departe de oraş.  Însă  nu puteau să îi ţină mult.
         Sunt anunţat că  unităţile militare de la  Suceava şi Bălţi sunt pe drum. Tancurile ruseşti erau deja  la intrarea  în oraş Se aud avioane şi elicoptere.   Vin dinspre România. Sunt băieţii noştri.  Trimişi ca ajutor. Tancuile  vin mai greu. Într-un târziu vedem şi tancurile româneşti. Ruşii erau împinşi.
    Bucurie mare în oraş. Mai erau de vânat doar omuleţii verzi.  Pentru asta au venit în ajutor câteva brigăzi specializate din Chişinău.
           Unirea cu România era deja inevitabilă.
 Sun să raportez :
   -  Totul este gata !
  -  So crezi tu !
   -  De ce ?
     - Ăştia  se îndreaptă spre  Odessa. Vor să ne lovească din jos.  Plecaţi imediat cu avioanele militare spre Odessa.  O sp zburaţi peste Basarabia.
      - Am înţeles !
  Le comunic băieţilor ordinele şi ne urcăm în avioane. Zburăm peste frumoasa Basarabie. Mă rog la Dumnezeu să nu se mai verse sânge peste  ea.  Marea Neagră  se vede în depărtare. E semnul că ne apropiem de Odessa.
    În depărtare  se vede ceva fum negru. Se pare că se apropiau şi duşmanii.
Problema este că aici nu pea cunoşteam pe nimeni mai greu şi cu limba.
Noroc că ne-a sunat îngerul salvator de la Centrală:
     - Băieţi, mergeţi la operă   şi ...
      - Şefule, noi am venit să luptăm !
        -  Taci  şi ascultă !
         -  Mergeţi la operă şi o căutaţi pe soprana Maria Grigoriu. E omul nostru de legătură . Ea vă va spune totul.
        - Înţeles !
Primim coordonatele GPS şi ne deplasăm cu vehiculele militare spre operă. Acolo suntem întâmpinaţi de un înger de femeie. Era omul nostru. Se recomandă ca fiind basarabeancă.   Băieţelul ei a fost răpit de aceeaşi omuleţi verzi.
      O  luăm cu noi în maşină.  Se aud doar împuşcături şi explozii. O bombă  explodase în apropiere.   Ea ne arată o clădire mai părăsită. Acolo era sediul omuleţilor verzi. Am studiat bine zona cu băieţii.    Am plănuit ca noaptea să dăm asaltul . Maria ne-a dat o poză cu copilul ei. Era posibil să fie ţinut acolo.  Se lăsase seara şi luptele nu dădeau semne să se oprească. Fusesem înformaţi că la Cernăuţi era deja linişte totală. Se repeta povestea cu tancurile. Unităţile noastre erau deja la Galaţi şi Brăila. Plus unitţăţile din Cahul. Aşteptau doar comanda. Era deja întuneric. Ne-am dus câţiva băieşi prin spate. Câteva rafale scurte de mitralieră i-a trimis la culcare pe cei care păzeau uşa. În clădire se dăduse alerta.Noi am intrat rapid. I-am luat prin surpindere. Au urmat câteva lupte. Am reuşit să îi anihilăm pe toţi.  Din pivniţa clădirii se auzea multe voci. Ne-am îndreptat atenţi. Acolo erau ţinuţi copiii. Era şi copilul doamnei Maria.  I-am scos de acolo mai spre dimineaţă. Doamna Maria plângea de bucurie. Nu ştia cum să ne mulţumească. Noi ne făcusem doar  datoria. Bucuria nu a durat mult. Se aud tancurile. Lumea era nliniştită. Din fericire erau tancurle româneşti. Comandanţii unităţilor vin la mine şi mă salută. Le explic cum stă situaţia.  Lumea iese bucuroasă. Naţionalitatea şi etnia nu mai contau. Ei cerau doar pace şi linişte. Pentru asta se bucura. O lăsăm pe doamna Maria  plângînd şi noi ne retragem la Centraă pentru raportul final. O misiune care a adus acasă încă 2 bucăţi de teritoriul românesc.
 
             
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu