Amazon

vineri, 15 aprilie 2016

Instiintare electorala catre timisoreni

Cartelul Organizational
"Timisoara – Avangarda Altruista si
Inteleapta a Romaniei''
Timisoara
13.04.2016
Instiintare electorala catre timisoreni
(editie revazuta)
Eu, Lorin Ioan Fortuna, in calitate de fost organizator si conducator, principal,
al Revolutiei Romane din decembrie 1989 (RRD-1989), doresc sa aduc, public, la
cunostinta, timisorenilor de buna credinta, urmatoarea instiintare:
1. Dezamagit si chiar scarbit de calitatea execrabila a politicienilor-partidici care, ca
urmare a alegerii lor, in mod electoral, in importante functii de reprezentare si, mai
ales, de conducere (la nivel statal, respectiv: districtual-judetean, respectiv:
localitational), au optat pentru a exercita, in mod determinant, respectivele functii,
mai ales in scopul de a se imbogati, cat mai mult, precum si cat mai repede, chiar si cu
orice pret, aducand Romania, precum si Timisoara, intr-o stare, dezastruoasa, de
anarhie politica, precum si de degradare societala si morala.
Aceasta stare, prin gravitatea sa, apreciez ca a cauzat diminuarea determinanta a
independentei si suveranitatii nationale, punind in pericol, inclusiv stabilitatea statala
si rolul dominant, in Stat, al Etniei Romane (ca: Etnie principala, fondatoare statal),
motiv pentru care am considerat necesar sa ma implic politic, intai ca independent,
iar apoi ca fondator al unui autentic partid-politic, pentru a contribui, dupa
posibilitatile mele, la stoparea continuarii degradarii societale a Romaniei, ca Stat,
1
respectiv a degradarii sociale a Timisoarei, ca localitate emblematica in Statul
Romania.
2. In scopul enuntat anterior, mi-am consultat, in cadrul unei intruniri a membrilor
Asociatiei "VICTORIA" a Luptatorilor in Revolutie, din Timisoara, al carei Presedinte
sunt, colegii de asociatie care domiciliaza in Timisoara, iar majoritatea acestora au
fost de acord ca, in conditiile in care s-a degradat, in general, situatia societala din
Romania, precum si , in particular si in special, situatia sociala din Timisoara, trebuie
intreprins ceva pentru stoparea respectivei degradari, in contextul responsabilitatii pe
care o avem fata de Romania, precum si fata de Timisoara, in calitatea noastra,
recunoscuta oficial, de fosti: Luptatori cu rol determinant pentru victoria RRD-1989.
precum si de: Cetateni de Onoare ai municipiului Timisoara, precum si in contextul in
care, din diferite motive (virsta; stare de sanatate; probleme familiale; neajunsuri
materiale s.a), alte organizatii, asociatii, sau fundatii, de participanti la RRD-1989, nu
dau semne, concrete si viabile, ca ar mai dispune de un potential civic necesar pentru
a se implica, in actualitate, in mod eficient, in apararea si promovarea idealurilor RRD-
1989, declarate, la nivel constitutional (in cadrul Articolului 1, aliniatul 3), ca:
fundament ideatic al Statului Romania, rezultat prin infaptuirea RRD-1989.
3. Tot in contextul expus anterior s-au analizat, in cadrul unei alte intruniri a
membrilor asociatiei care domiciliaza in municipiul Timisoara, mai multe tipuri de
actiuni civice, respectiv politice (realizabile, insa, ca activisti civici), respectiv
combinate, care ar putea fi infaptuite, la Timisoara, in conditiile mentionate anterior.
In final, s-a ajuns la solutia, majoritar acceptata, de a se constitui o echipa
electorala, alcatuita din acei membri ai asociatiei care opteaza pentru a se prezenta,
in calitate de: candidati independenti, la viitoarele alegeri localitationale, respectiv
districtual-judetene, prevazute a se desfasura la data: 05.06.2016.
Din aceasta echipa, s-a convenit ca doar 2 membri sa candideze (avind in vedere
numarul foarte redus de membri ai asociatiei noastre, comparativ cu numarul, cu
mult mai mare, de membri, al celorlalte asociatii de participanti la RRD-1989, legal
constituite, din Timisoara), ca: independenti, unul pentru functia de: Primar, respectiv
(in functie de caz) si pentru functia de: Consilier Local (Lorin Ioan Fortuna-
Presedintele asociatiei), si celalalt numai pentru functia de: Consilier Local (Anca
Vahnovan).
Referitor la ceilalti membri ai echipei electorale, s-a hotarat ca acestia sa se
2
implice in actiunea, in cauza, prin stringere de semnaturi de sustinere (care, conform
prevederilor legale-electorale, pentru municipiul Timisoara, trebuie sa fie in numar de
aproximativ: 3.000 semnaturi, adica minimum 1% din totalul membrilor componenti
ai Registrului Electoral timisorean, la data la care se vor desfasura alegerile), precum si
sa sprijine redactarea, realizarea si difuzarea de materiale documentare, specificelectorale,
in scopul de a anunta institutiile si persoanele indeptatite-legal, respectiv
potential-interesate, sa cunoasca motivatia pentru care s-a optat pentru implicarea,
respectiv pentru sprijinirea realizarii actiunilor enuntate anterior.
4. Cu acest prilej Asociatia ''VICTORIA'' a Luptatorilor in Revolutie, din Timisoara
(numita prescurtat: Asociatia ''VICTORIA'', din Timisoara) si-a schimbat denumirea in:
Asociatia ''VICTORIA'' a Luptatorilor in Revolutie, precum si in post-Revolutie, din
Timisoara, tocmai pentru a semnala decizia majoritatii membrilor asociatiei de a
milita, civic, in mod activ si in permanenta, pentru apararea idealurilor RRD-1989,
urmand ca noua denumire sa fie inregistrata si oficial, in viitorul apropiat.
5. In contextul enuntat anterior, asociatia noastra a depus 2 solicitari, oficiale, la
Primaria municipiului Timisoara, catre: Comisia de avizare a adunarilor publice si
anume:
5.a. - prima (inregistrata cu numarul: SC2016-007859 / 30.03,2016) pentru a obtine
aprobarea in scopul organizarii a 3 actiuni de protest public, pe esplanada din fata
Teatrului National "Mihai Eminescu", din cadrul Pietii Victoria, in intervalul orar: 17-
18, la datele calendaristice: 06.04.2016; respectiv: 07.04.2016; respectiv: 10.04.2016,
avind temele:
5.a.1. - Protest impotriva hotaririi de a se organiza viitoarele alegeri locale (la
data: 05.06.2016) intr-un singur tur de scrutin, fapt ce incalca principiul de baza al
realizarii reprezentabilitatii electorale, majoritare, specific Statelor autenticdemocratice,
cum ar trebui sa fie, dar, din nenorocire, nu este Statul Romania.
5.a.2. - Protest - impotriva modului in care este jefuita populatia municipiului
Timisoara care domiciliaza in cartierele de blocuri alimentate cu energie termica
centralizata, prin politica de administrare urbana impusa de catre Consiliul Local
Timisoara si aplicata de catre Primaria municipiului Timisoara, atit prin modul in care
a fost impusa solutia de realizare si functionare a intreprinderii COLTERM, cat si prin
stabilirea unui pret al gigacaloriei, dintre cele mai mari, din tara, de: 244 lei /
gigacalorie;
3
respectiv: - impotriva abuzurilor comise de Consiliul Local Timisoara,
precum si de Primaria municipiului Timisoara, in cadrul actiunii de reabilitare a
principalelor piete centrale ale municipiului.
5.a.3. - Protest fata de modul in care este subminata si chiar boicotata
dezvoltarea Statului social, care ar trebui sa fie, dar din nenorocire, nu este, Statul
Romania (conform prevederilor Articolului 1, aliniatul 3), prin neaplicarea
prevederilor Articolului 47, aliniatul 1, din Constitutia Romaniei, referitor la
obligativitatea Statului de a asigura un nivel de trai decent acelor cetateni care, nu din
vina lor, nu si-l pot asigura singuri.
5.b. - a doua (inregistrata cu numarul: SC2016-008420 / 05.04.2016) pentru a obtine:
aprobarea in vederea colectarii de semnaturi de sustinere in legatura cu alegerile
locale programate a avea locla data: 05.06.2016, in perioada temporala: 06.04.2016,
intre orele: 08-22, in cadrul locatiilor publice, din municipiul Timisoara, pentru care sa
solicitat aprobarea si anume:
5.b.1. - pietele publice: Victoriei; Libertatii; "Nicolae Balcescu"; "Marasti";
Unirii; Veteranilor; Consiliul Europei; "Avram Iancu"; Garii de Nord; Romanilor; "Virgil
Economu"; "Gheorghe Domasnean"; "Dacia"; 700; Punctele Cardinale;
5.b.2. - strazi si bulevarde: Gheorghe Lazar; Marasesti; Republicii; Eroilor;
Mihai Viteazul; Dambovita; Alba Iulia.
6. La cele 2 solicitari, mentionate anterior, Comisia de avizare a adunarilor publice a
dat urmatoarele rezolutii:
6.a. - a avizat favorabil organizarea manifestarilor de protest solicitate, dar nu
in locul solicitat (esplanada din fata Teatrului National "Mihai Eminescu" si a Operei
Romane, din Piata Victoriei, ci in mod batjocoritor, pe esplanada de la intrarea in
Parcul Central, fara a intreba pe reprezentantul asociatiei daca este de acord cu
schimbarea respectivei locatii, precum si cu mentiunea, imperativa, ca utilizarea
locatiei solicitate, din Piata Victoriei, este...interzisa, astfel ca manifestarile de protest,
respective, s-au desfasurat doar in fata unei asistente stationare, alcatuita exclusiv, in
total, din 3-4 reprezentanti ai.... Jandarmeriei, Politiei statale, Politiei locale si agenti
acoperiti ai Directiei Generale de Informatii si Protectie Informativa a Ministerului
Administratiei si Internelor;
6.b. - a avizat favorabil organizarea colectarii de semnaturi de sustinere, in
majoritatea locatiilor solicitate, dar cu exceptia pietelor centrale: Victoriei; Libertatii;
4
Unirii, precum si cu exceptia utilizarii sonorizarii, in toate locatiile, in mod imperativ,
prin:... interzicere.
7. Pentru a putea fi intelese, deplin, cauzele care au motivat reactia Comisiei de
avizare a adunarilor publice, din cadrul Primariei municipiului Timisoara, descrise
anterior, trebuie, mai intai, constientizate si apoi analizate, in mod adecvat, efectele
posibile ale anomaliilor care denatureaza, din punct de vedere calitativ (prin prezenta
lor, in cadrul prevederilor legale), menirea sociala a Legii Nr. 60/1991 (republicata in
Monitorul Oficial Nr.888/29.10.2004) privind organizarea si desfasurarea adunarilor
publice, intre care, semnalez mai ales: componenta respectivei Comisii, ce este
alcatuita din: Primarul localitatii (in calitate de: Presedinte al Comisiei); Secretarul
localitatii (care este: Secretarul General al Primariei) si cate un reprezentant al Politiei
statale, respectiv al Jandarmeriei, respectiv al Politiei locale.
Prin insasi natura functiilor pe care le exercita, precum si in absenta unor
reprezentanti, autentici, ai Societatii Civile, in respectiva comisie, reprezentantii
actuali pot fi influentati si chiar tentati, profesional, sa adopte (in functie de caz) un
comportament, oficial, nedemocratic si chiar intolerant, referitor la aprobarea
solicitarilor de organizare a unor manifestari publice, mai ales atunci cand
respectivele manifestari includ si actiuni de protest, public, impotriva unor abuzuri,
comise chiar de catre anumite autoritati, respectiv de catre anumiti conducatori de
institutii, impotriva unor reprezentanti, abilitati, ai Societatii Civile.
8. Apreciez ca argumentatia expusa anterior explica si motivele interdictiilor impuse a
fi respectate pentru aprobarea partiala si corespunzator conditionata a celor 2
solicitari, mentionate anterior, cu precizarea ca Primarul Nicolae Robu, in calitate de
Presedinte al Comisiei, fiind direct vizat in cadrul uneia dintre cele 3 actiuni de
protest, solicitate a fi aprobate, a fost absent, delegind ca Presedinte al Comisiei, in
locul sau, pe unul dintre consilierii sai, pe nume: Ionut Naslau, iar Secretarul General
al Primariei a fost, de asemenea, absent, astfel ca: membrul component al comisiei,
care a avut rolul determinant in adoptarea hotaririi, in cauza, remarcat, ca atare, din
extrasul de proces verbal al sedintei (intocmit de functionara cu rol de persoana de
contact a comisiei) si inmanat reprezentantului asociatiei solicitante, la cererea
expresa a acestuia, a fost: Dorel Cojan-reprezentantul si totodata Directorul Politiei
Locale a municipiului Timisoara, aflat in relatie de subordonare directa fata de
Primarul Timisoarei.
5
Anexez acestei instiintari publice , destinata, in principal, timisorenilor (dar care va
fi trimisa, spre stiinta, si altor institutii, organizatii si chiar persoane, abilitate, sau
potential interesate) cele 2 extrase de procese verbale ale sedintei Comisiei de avizare
a adunarilor publice, din cadrul Primariei municipiului Timisoara, inclusiv ca dovezi ale
modului imperativ si discretionar, in care Dorel Cojan si-a impus opiniile sale, in
adoptarea hotaririlor comisiei, referitoare la cele 2 solicitari inaintate de Asociatia
"VICTORIA", din Timisoara, opinii insusite, insa fara discernamintul necesar, si de
catre ceilalti membri ai comisiei, in cauza.
Mai precizez, in acelasi context, expus anterior, ca si Primarul Nicolae Robu si-a
anuntat, oficial, intentia de a candida, la viitoarele alegeri locale, pentru un nou
mandat de Primar, motiv principal pentru care asociatia noastra a decis sa sprijine un
contra-candidat fata de actualul Primar, intre altele, tocmai pentru a stopa abuzurile si
samavolniciile comise, de acesta, in cadrul exercitarii actualului mandat de Primar,
abuzuri dintre care exemplific, in acest context, doar batjocura la care au fost supusi
membrii asociatiei noastre, la data: 20.12.2015, data desemnata, oficial, ca: Zi a
Timisoarei, destinata cinstirii declansarii RRD-1989, cand, ca si in anii precedenti,
Primaria municipiului Timisoara (in care nu exista un Serviciu de Cultura!) a organizat,
la concurenta, in Piata Victoriei, alte actiuni publice, folclorice si religioase, care nu
aveau nimic in comun cu RRD-1989, si care au fost folosite, intr-un mod josnic (prin
cresterea, voit-exagerata, a volumului statiei de amplificare, a manifestarilor
concurente), pentru ca populatia prezenta sa nu poata auzi cuvintarile rostite de cei
care, in alocutiunile lor, cinsteau si promovau, pe de o parte, importanta, la nivel
societal, a infaptuirii RRD-1989, iar, pe de alta parte, protestau impotriva deciziei
samavolnice de clasare a Dosarului RRD-1989, hotarita, in mod subversiv, pentru a nu
se afla adevarul si a nu se face dreptate cu privire la RRD-1989, de catre fostul
Procuror General al Statului: Tiberiu Nitu, fortat, ulterior, sa demisioneze, pentru
comiterea acestei samavolnicii.
9. Puternic interesat sa fie reales, ca Primar, chiar si cu pretul unei atitudini
subversive fata de posibilii contracandidati, dintre care unii si-au anuntat, public,
intentia, de a constitui, daca vor fi alesi, o Comisie de ancheta a abuzurilor si
samavolniciilor comise, in exercitarea mandatului lor primarial, de catre ultimii 2
Primari: Gheorghe Ciuhandu si Nicolae Robu, actualul Primar: Nicolae Robu, a optat
pentru a-i impiedica (inclusiv prin intermediul complicitatii unor subordonati ai sai,
intre care consilierul personal: Ionut Naslau si Directorul Politiei Locale: Dorel Cojan)
6
pe unii probabili contracandidati (intre care si cotra-candidatul sustinut de Asociatia
"VICTORIA"), sa poata organiza actiuni civice, specific-electorale, in cadrul carora sa se
stringa semnaturi de sustinere pentru respectivii contra-candidati.
Solicitat sa comunice temeiul legal in virtutea c aruia si-a arogat dreptul de a
interzice accesul in pietele publice, ultra-centrale, mentionate anterior, in scopul
realizarii actiunilor civice, specific-electorale, solicitate, precum si sonorizarea acestor
actiuni, pentru ca aceste refuzuri sa poata fi contestate, oficial, la Contenciosul
Administrativ, Dorel Cojan a refuzat sa comunice respectivul temei legal, margininduse
doar sa declare ca hotarirea sa reprezinta si hotarirea comisiei, in cauza,
subminind, astfel, probabil in mod determinant, cel putin dreptul si sansele contracandidatului
lui Nicolae Robu, sustinut de catre Asociatia "VICTORIA", de a mai putea
colecta, in timp util, pentru a-si putea depune candidatura electorala, cele
aproximativ 3.000 semnaturi necesare.
10. Instiintat, probabil, de intentiile, declarate public, ale reprezentantilor Asociatiei
"VICTORIA", desemnati a candida electoral, ca independenti, la viitoarele alegeri
locale (programate a avea loc la data: 05.06.2015), de a reclama, oficial: instaurarea,
de fapt, a dictaturii electorale, in Timisoara, de catre Primarul Nicolae Robu (in
calitate si de candidat electoral pentru un nou mandat de Primar al Timisoarei),
precum si de complicii sai, Nicolae Robu si-a reevaluat hotarirea initiala, declarind ca
nu se mai opune acordarii accessului pentru organizarea de manifestari civice,
specific-electorale, in pietele centrale ale municipiului Timisoara, motivand, in mod
perfid, hotarirea de interzicere, anteriora, prin grija sa pentru "relaxarea"
timisorenilor care domiciliaza sau doar traseiaza respectivele piete publice, uitind cat
de des a blocat esplanada si accesul la Teatrului National si la Opera Romana, cu scena
portabila pe care se organizau diverse si multiple manifestari publice, in contextul in
care Teatrul de vara, din Parcul Rozelor, raminea nefolosit, precum si cat de
indelungata a fost perioada temporala in care a amenajat, apoi a reamenajat ceea ce
amenajase anterior (datorita protestelor multor timisoreni) accesul public in pietele
centrale ale municipiului.
In acest context am decis sa reiteram, printr-o noua solicitare, oficiala, solicitarile
de a organiza actiunile mentionate anterior, care ne-au fost aprobate doar cu
impunerea unor modificari care, practic, le transformau in actiuni ineficiente scopului
in care doream sa le realizam.
Am procedat astfel si pentru a putea mediatiza, public, calitatea deplorabila a
7
legislatiei electorale, din Romania, precum si pentru a ajuta alti posibili candidati
independenti, despre care am constatat ca exista, sa stringa numarul minim-necesar,
de semnaturi de sustinere, pentru a putea candida.
In ce ma priveste, voi actiona, atit cat voi putea, pentru constituirea, in vederea
participarii la viitoarele alegeri parlamentare, a unui nou partid-politic, de tip
democratic, autentic-meritocratic, la nivel societal, care sa promoveze nu
democratismul-ordinar, ci democratimul autentic-meritocratic, inclusiv la nivel
electoral, in care potentialii candidati electorali sa fie, mai intai, preselectati, oficial,
de catre Autoritatea de evidenta permanenta a Electoratului, pentru a putea candida,
la nivel localitational, districtual-judetean, statal-parlamentar sau statal-presedintial,
in functie de meritele lor, dovedite prin fapte concrete, pina la data depunerii
dosarului de solicitare a verificarii valorii lor potential-electorale, la nivel societal,
pentru un anumit tip de candidatura electorala, si nu pe baza de ''cersetorie'' sau de
''negot cu liste'' de semnaturi de sustinere, asa cum impune, de fapt, in prezent,
legislatia electorala, aplicata in Romania.
Bibliografie recomandata:
1. Blog: www.lorin-fortuna.ro
2. www.gazetadinvest.ro/lorin-fortuna-se-vrea-primar-in-timisoara
3. www.tion.ro/robu-interzice-tuturor-candidatilor-la-alegerile-locale-inclusiv-lui-sastranga-
semnaturi-in-centru - si-in-parcuri
4. www.tion.ro/robu-s-a-razgandit-ii-lasa-pe-candidatii-la-alegerile-locale-sa-strangasemnaturi-
unde-doresc si comentariile aferente
Lorin Ioan Fortuna
8

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu