Amazon

marți, 19 februarie 2013

Staul de drept


Mișcarea Civică ”Mihai Eminescu”
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/18.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni
Partea 1 - Aspecte principiale referitoare la Statul de drept
I. Introducere
Statul de drept se consideră a fi un Stat în care relațiile specifice dintre Conducător (Conducători), pe de o
parte, și Populația condusă, pe de altă parte, se bazează pe un set de reguli, nescrise (denumite popular: cutume),
dar implementate în tradiția specifică a Populației în cauză, și respectate, ca atare, de către ambele părți implicate
în relația Conducător (Conducători) - conduși, sau pe un set de reguli scrise, convenite și respectate, de către
ambele părți, implicate în relația Conducător (Conducători) - conduși și considerate ca un ansamblu (Sistem) de
reglementări societale (denumite generic: legi), Sistem ce, uneori, poartă numele celui care le-a realizat (ca Sistem
de reglementări), sau numele conducătorului, aflat la conducere, atunci când s-a conceput și implementat, la nivel
societal, Sistemul de reglementări, în cauză, sau numele domeniului societal, reglementat astfel ș.a. (exemple:
Codul lui Hammurabi, Cartea Legii lui Manu, Codul lui Napoleon, Codul lui Cuza, Cod comercial ș.a.).
Apreciem că este foarte important, de precizat, în acest context, faptul că, într-un Stat de drept, nici
Conducătorul (Conducătorii) și nici condușii nu pot face orice, fără a fi sancționați, corespunzător, pentru faptele
lor, prin intermediul Sistemului de reglementări societale, existent, la nivel oficial, în timp ce într-un Stat de
nedrept (care nu este reglementat, oficial, ca un Stat de drept), părțile componente ale relației Conducător
(Conducători) - conduși pot face, în principiu, orice, cu condiția să fie destul de puternice pentru a-și impune
(chiar și prin orice mijloace) voința și dorința de manifestare a puterii lor de acțiune, într-un anumit mod,
respectiv într-un anumit scop.
În general, Statul în care una dintre cele două părți componente ale relației Conducător (Conducători) conduși își impune, prin forță, precum și prin orice mijloace, voința de a deține și exercita puterea, în folosul lor, și
în detrimentul celor conduși, se numește, în funcție de caz: Stat dictatorial, sau Stat tiranic, dacă puterea, în cauză,
1

își asumă un astfel de rol, precum și consecințele societale, respectiv personale, corespunzătoare, situație în care
Conducătorul (Conducătorii) este (sunt) denumit (denumiți), de regulă: stăpân, sau: dictator, sau: tiran ș.a., de
către cei conduși (transformați, în funcție de caz, în: supuși, sau în: aserviți, sau în: oprimați, sau în: înrobiți, sau în:
sclavizați ș.a.), respectiv ca: Stat anarhic, dacă, dintre cei conduși, una sau mai multe grupări își impun voința de a
deține și de a exercita puterea, în folosul lor, și în detrimentul celorlalţi conduşi, precum şi în detrimentul
Conducătorului (Conducătorilor).
II. Statul de drept bazat pe: Sistem legislativ societal (SLS)
Statul de drept, ca structură specifică de tip Stat, se consideră a fi un Stat în care relațiile dintre categoria
Populației conduse și categoria (gruparea) conducătoare, precum și celelalte relații societale, sunt reglementate
printr-un Sistem legislativ societal (SLS), de tip juridic, elaborat în mod special și aprobat, în acest scop, de către
ierarhiile abilitate. Respectivul SLS este, apoi, făcut cunoscut, public, și implementat, la nivel societal, fiind,
astfel, aplicat, în mod oficial, întregii Populații statale, care trebuie să-l respecte, să-l aplice și, în general, să se
folosească de SLS, în cauză, pentru a revendica, în mod oficial, acordarea unor drepturi, sau impunerea unor
obligații, în scopul de a putea beneficia, astfel, în mod practic, de o relaționare adecvată, în raport cu instituțiile de
Stat, sau de alt tip (exemple: instituții private, asociații ș.a.), obligate sau doar interesate (pentru instituții sau
asociații, din alt Stat) a le lua în considerare, în mod corespunzător, adică: oficial.
De regulă, componentele specifice ale unui SLS sunt denumite, generic: legi și, tot de regulă, acestea sunt
grupate, în funcție de obiectivul stabilit a fi, astfel, reglementat (legiferat), în ansambluri legislative, caracteristice
unui anumit domeniu juridic, specific societal, care se consideră, în mod oficial (de către ierarhiile statale,
abilitate), că trebuie să fie legiferat, pentru a putea funcționa, în mod optim, iar ansamblurile legislative, în cauză,
sunt denumite, generic: Coduri legislative (exemple: Cod Legislativ Civil – Cod Civil; Cod Legislativ Penal – Cod
Penal; Cod Legislativ Fiscal - Cod fiscal ș.a.), Statul, în cauză, fiind astfel reglementat (legiferat), pentru a deveni un
Stat de drept.
Într-un Stat de drept trebuie să existe și instituții specializate în a constata, în mod oficial, modul de
aplicare, respectiv modul de respectare, respectiv modul de încălcare a unei legi, atât în ansamblul său, cât și la
nivelul unor părți componente, distincte, ale acelei legi, denumite, generic: articole legislative, care, din punctul de
vedere al tratării lor juridice, sunt investite cu calitatea de a fi considerate (analizate, judecate ș.a.), în mod distinct,
dar în contextul legii în care sunt incluse, respectiv în contextul ansamblului legislativ în care este integrată legea în
cauză.
Articolele componente ale unei legi pot fi, la rândul lor, defalcate, în mod similar, în părți componente
ale articolelor, denumite: aliniate, care, de asemenea, pot fi tratate, în mod distinct, din punct de vedere juridic.
Pe lângă elementele componente ale unei legi, menționate anterior (care, de regulă, nu sunt nominalizate
distinct, într-un cadru rezumativ, de tip: Cuprins, al respectivei legi), se mai pot introduce și alte moduri de grupare
componențială, în cadrul acelei legi (denumite: titluri, părți, paragrafe ș.a.), care, spre deosebire de componentele
legislative, menționate anterior, de regulă, nu sunt utilizate ca și elemente componențiale, de referință, juridică, la
nivel practic (chiar dacă există în cadrul textului, oficial, al legii respective), publicat în organul publicitar, abilitat,
legal, în acest scop (exemplu: Monitorul oficial al României), a legii în cauză, ci să fie utilizate doar în mod opțional
(ajutător), ca elemente de referință, orientative, sau pentru a fi introduse în cadrul rezumării de tip: Cuprins, a
acelei legi, cadru care se poate adăuga, în mod opțional și suplimentar (în funcție de caz), legii respective, pentru a
se facilita selectarea mai rapidă a unor aspecte caracteristice ale acelei legi, și a le putea, astfel, mai ușor și mai
2

eficient localiza, în cuprinsul legii, respectiv în cuprinsul unor culegeri de legi, respectiv în cuprinsul unui Cod
legislativ, de către cei interesați, în acest scop.
Pentru uzul instituțiilor oficiale, specializate în aprecierea, constatarea, dar, mai ales, în judecarea unor
probleme juridice, specifice (denumite, uzual, adică în practica juridică: Cauze, Procese ș.a.), se elaborează, de
regulă, pentru anumite legi (considerate a fi de o importanță mai deosebită, sau de o complexitate mai mare),
anumite reglementări juridice, aferente, destinate a oferi, dar și a impune, oficial, mai multe informații, sau
precizări (în vederea unei interpretări, respectiv a unei aplicări, cât mai corecte a unei anumite legi), reglementări
denumite, generic: instrucțiuni de aplicare a legii.
În contextul menționat anterior, în practica juridică a instituțiilor abilitate, pot fi puse în evidență, în
funcție de caz, în timp, anumite aspecte, diferite, din punct de vedere juridic (dar caracteristice aplicării unei
aceleiași legi), de către instituții abilitate, diferite (exemplu: Tribunale), sau de către echipe specifice, funcționale,
din cadrul respectivelor instituții (exemplu: Instanțe), aspecte care, însă, ca mod de interpretare, pot fi, sau nu,
contestate, ca soluții juridice, oficiale, de către părțile implicate. Față de posibilele contestații, menționate
anterior, Instanțele, în cauză, pot aduce, însă, motivații, pe care le consideră întemeiate, chiar dacă soluțiile
juridice, respective, prezintă diferențe, unele față de altele (datorită unor aprecieri diferite, dar posibile și
acceptabile, în viziunea și aprecierea respectivelor Instanțe).
Aspectele menționate anterior constituie, de fapt, semnalări ale situației că acea lege (sau, în funcție de
caz, anumite instrucţiuni de aplicare a acelei legi) prezintă anumite neclarități, sau chiar lacune juridice (de natură
a permite interpretări juridice, diferite, de către Instanțe diferite). Astfel, până la reanalizarea și modificarea,
corespunzătoare, a legii în cauză, sau (în funcție de caz), a instrucțiunilor de aplicare a respectivei legi, aceste
soluționări (diferite, între ele, în mai mică sau mai mare măsură) pot fi utilizate, în asemenea contexte juridice,
pentru a fi exemplificate ca moduri (orientări) posibile și specifice, de tratare juridică, în cazurile respective. În
contextul menţionat anterior, respectivele interpretări pot fi chiar publicate, ca atare, în cadrul unor culegeri de
soluții juridice, diferite, date unor cauze juridice similare, sau chiar identice (apreciate, însă, ca fiind complexe), de
către Instanțe diferite, implicate în aplicarea legii în cauză (sau/și a instrucțiunilor de aplicare a acelei legi),
publicarea lor fiind efectuată, în mod special (de regulă, în culegeri de soluții juridice, aferente), tocmai pentru a fi
cunoscute, ca atare (adică, atât ca aspect juridic, general, cât și ca diferență specifică), de către cei interesați, sub
denumirea, caracteristică, de: jurisprudență.
Aspectul juridic al utilizării jurisprudenței poate fi avut, în vedere, inclusiv ca bază juridică, de Drept
specific, şi reflectă, prin existenţa şi utilizarea sa, complexitatea procesului de legiferare, în general, precum și
faptul că acest proces, la nivel de sistem, are un caracter dinamic, astfel încât trebuie atât revăzut, cât și revizuit,
periodic, respectiv completat și modificat, în funcție de schimbările care apar, la nivel societal, respectiv social,
respectiv și la alte nivele structurale, specific societale, implicate ca medii, caracteristice, de evoluție
existențială, populațională. Acest mod de abordare trebuie, însă, să fie utilizat, cu deosebită atenţie, motivată de
faptul că schimbările, în cauză, pot avea, ca efecte juridice, specifice, apariția unor inadvertențe, insuficiențe, sau
chiar discordanțe, între anumite componente ale SLS, rezultate ca și consecințe ale acelor modificări, apreciate ca
necesare, a se efectua, în vederea funcționării optime, din punct de vedere legislativ, a respectivelor medii
existențiale, de nivel societal, social, sau de altă natură, în care s-au produs, în timp, anumite transformări, care se
impun, la rândul lor, a fi analizate și tratate, în mod corespunzător, inclusiv din punct de vedere juridic, în cadrul
componentelor SLS, aferente respectivelor medii existențiale.
Pe de altă parte, prin creșterea complexității mediilor de evoluţie existenţială, ca și componente specific
societale, SLS aferent a devenit, deja, sau poate deveni, din ce în ce mai complex și mai dificil de utilizat, practic,
3

putându-se ajunge la situații în care unele componente, importante (ramuri), ale SLS, în cauză, pot pune, în
evidență, alte aspecte juridice de dubiu interpretativ, legislativ, rezultate tocmai ca urmare a modificărilor
efectuate. Astfel, în contextul în care, datorită creșterii numărului de legi, pe de o parte, precum și complexității
acestora, pe de altă parte, s-a ajuns, deja, sau se poate ajunge, în viitor, în funcție de caz, la situații în care
instituțiile juridice abilitate, oficial, a le legifera (la nivel local, districtual, statal, continental, respectiv lumesc), să
nu mai poată determina, corect, care sunt toate legile asupra cărora poate avea implicații specifice, efectuarea
unei anumite modificări legislative, care se dorește a fi realizată, în contextul în care, prin aplicarea respectivei
modificări, s-ar putea produce perturbații corespunzătoare, de mai mică sau mai mare amploare, chiar la nivelul
unei întregi ramuri, componente, a SLS, aferent.
În acelaşi context, trebuie remarcat şi faptul că practica juridică, aferentă Dreptului societal, a ajuns, ca
mod de optimizare a realizării legilor, componente ale unei ramuri a SLS (de exemplu: ramura administrativă,
locală), inclusiv la soluția utilizării unor clasificări și grupări legislative, pe mai multe nivele ierarhice (care pot fi
considerate, însă, şi ca strategice, într-o mai recentă, dar şi originală concepţie de "apărare juridică" a societăţii, la
nivelul: local, districtual, statal, federativ-statal, continental, respectiv lumesc), astfel încât întreaga activitate
legislativă să poată fi mai bine realizată, atât ca și componentă legislativă a unui nivel structural ierarhic, cât şi ca o
componentă specific strategică, în cadrul SLS, considerat, însă, inclusiv ca o ramură specifică, componentă a unui
Sistem de apărare statală (SAS), dar pe cale juridică, asociat celorlalte componente strategice ale sistemului
respectiv, de apărare.
Tot în același context, expus anterior, s-a mai ajuns și la concluzia necesității pregătirii de specialiști juridici,
aferenți, pentru fiecare nivel ierarhic, al SLS, apreciat ca fiind și strategic (deci component al unui SAS, aferent), cât
și pentru interfațarea componentelor structurale, ale SLS, de niveluri ierarhice, respectiv strategice, diferite,
considerându-se, astfel, Dreptul societal, nu doar ca o metodă de reglementare, specific juridică, ci și ca o
„strategie” legislativă, adică, inclusiv, ca: o „armă” specifică („arma juridică”), integrată în strategia de apărare
statală, a unui Stat autentic-democratic.
Tot în contextul expus anterior, dar din alt punct de vedere, s-a evidenţiat, în timp, nu doar posibilitatea, ci
şi oportunitatea de a agresa un Stat, pe cale juridico-legislativă, într-un mod ocult şi subversiv, prin infiltrarea,
corespunzătoare, a unor specialişti juridici, însă în calitate de agenţi corespunzător "acoperiţi", în cadrul
activității de elaborare, respectiv de întreţinere a SLS, aferent Statului respectiv, cu rolul de a-i submina calitatea
juridică şi, în consecință, eficienţa societală, astfel încât acel Stat să se auto-agreseze, din punct de vedere
legislativ, prin utilizarea unui SLS, nu doar neperformant, ci și subminant, la nivel societal, prin subversiune
specific juridică, în sensul că SLS, în cauză, să fie astfel realizat, implementat și aplicat, la nivel societal, încât să
constituie o: "armă de agresiune", specifică (de tip juridic), capabilă să handicapeze, în timp, din punct de vedere
legislativ, Statul respectiv, sau chiar să-l anihileze, existenţial (prin dezintegrare). Atragem atenţia, cu durere şi
chiar cu disperare, că, în aprecierea noastră, situaţia legislativă, nefastă, expusă anterior, este, de fapt, şi
situaţia, dezastruoasă, în care se află, în prezent: Statul Român, iar efectul final, la nivel societal, nu doar că se
apropie, rapid, dar se poate preconiza că va consta în dezintegrarea statală a României, precum și în
destructurarea etnică a Populației României.
Apreciem, deja, că pericolele, extrem de grave, menționate anterior, se vor produce într-un viitor foarte
apropiat, dacă situaţia, alarmantă, expusă anterior, nu va fi, corespunzător, contracarată, prin acţiuni ferme şi
eficiente, printre care (dacă se va dovedi necesar, în sensul că acțiunile de contracarare, menționate, nu vor fi
adoptate) avem în vedere inclusiv declanşarea unei revolte populare, de amploare (aşa cum s-a procedat şi în
decembrie 1989), prin conştientizarea şi antrenarea, în regim de urgență, a unui segment populaţional cât mai
reprezentativ şi mai motivat a se implica (la nevoie, chiar până la sacrificiu, tot ca în decembrie 1989), pentru a
4

salva Statul Român de la dezintegrare, respectiv Populația României, de la destructurare etnică. Referitor la
Statul Român, apreciem că, de fapt, şi-a pierdut, deja, independenţa, prin acceptarea "Dictatului de la
Bruxelles", de către Prim-ministrul V.V.Ponta, precum şi prin acceptarea realizării regionalizării statale, impusă
României, de către conducerea UE, cu complicitatea unor alţi conducători de instituţii fundamentale, respectiv
principale, din România. Mai apreciem, că, de fapt, Poporul Român şi-a pierdut, deja, Suveranitatea, datorită
confiscării, oculte şi subversive, a Suveranităţii naţionale, de către reprezentanţii aleşi, în detrimentul
Electoratului, care, din punct de vedere constituțional, reprezintă, la nivel suprem, Poporul Român. Se produce,
astfel, diminuarea importanței democraţiei participative, față de importanța democraţiei reprezentative, în
cadrul SLS aferent Statului Român, favorizată de extrem de grava eroare constituţională, ce constă în aceea că
(în cadrul Articolului 2, alineatul 1, în actuala Constituţie a României), prin ordinea de enumerare, se precizează,
de fapt, prioritatea în modul de exercitare a Suveranităţii naţionale, nominalizându-se, mai întâi: organele
reprezentative, constituite prin alegeri, şi abia, apoi, referendumul. Se acordă, astfel, de fapt, prioritate
democraţiei reprezentative, adică reprezentanților aleși, în detrimentul democraţiei participative, adică
Electoratului, în exercitarea Suveranităţii naţionale, care, de drept, aparţine Poporului Român (conform
prevederilor constituționale, din Articolul 2), dar care, de fapt, n-o poate exercita, în mod eficient, datorită ordinii
de nominalizare, ocultă şi subversivă, precizată anterior.
Referitor la situația, dezastruoasă, în care se află, în prezent, România, ca Stat, precum și Populația
României (destructurată deja, de la calitatea de: Popor, la cea de: Populație statală), dorim să evidențiem
contribuția subversivă a unor politicieni, de profesie: juriști, implicați, însă, ca: agenți, corespunzător infiltrați și
ocultați, în destructurarea legislativă a Statului Român (respectiv în aducerea României, ca Stat, în starea de:
handicapare statală, constituțională), agenți ce alcătuiesc, împreună, o întreagă categorie de juriști, care, prin
subversivitatea implicării lor profesionale, la nivel statal, nu au făcut dovada dorinței de a practica Dreptul în
scopul apărării dreptății juridice, pe cale legislativă (așa cum s-au angajat, solemn, atunci când au absolvit
Facultatea de Drept), ci în scopul „bișnițării” dreptății juridice, având ca obiectiv „strategic”, ocult și subversiv:
aducerea Statului Român în stare de vasalitate față de anumite grupări de interese, de tip: politico-partidic,
etnic, religios, masonic și mafiot, și fiind motivați, corespunzător, în acțiunea lor, de starea de „obediență”
specifică, în care s-au „înjugat”, voluntar, față de grupările de interese în cauză, în scopul accederii lor, în regim de
urgență temporală, chiar și cu orice preț, în funcții de conducere, de Stat, din care să-și poată satisface ambițiile
personale, de a parveni (pe cale nemeritocratică), ca „pseudo-personalități”, de nivel societal, precum și de a se
îmbogăți cât mai mult și cât mai repede, pe baza jefuirii sistematice a Statului, efectuată, inclusiv, prin elaborarea
și implementarea, la nivel societal, a unui SLS subversiv și subminant, statal, care să le favorizeze intențiile și
faptele infracționale, intenționate a fi comise, la nivel societal, de către respectivii „juriști”, în calitate de agenți
corespunzător „acoperiți”.
Pentru exemplificarea celor expuse anterior, avem în vedere nu doar pe toți juriștii care au deținut funcții
de conducere, importante și determinante, la nivel statal, în România, în perioada post-revoluționară, ci și pe toți
conducătorii Facultăților de Drept, precum și pe mulți dintre profesorii respectivelor Facultăți, care nu au
considerat necesar, și nici de datoria lor, să se implice, public, pentru a evidenția, condamna și sprijini, astfel,
reformarea, atât din punct de vedere profesional, cât, mai ales, din punct de vedere moral, a învățământului
superior de Drept, în România, cât și, mai ales, reformarea, corespunzătoare, a SLS al României, precum și
revizuirea, corespunzătoare, a Constituției actuale a României. (Sfârșitul Părții 1)
P.S. Partea 2 - dedicată Statului de drept - constituțional, va urma în scurtă vreme.
Lorin Fortuna
5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu