Amazon

sâmbătă, 23 februarie 2013

Ruga pentru parinti

Rugă pentru părinți
Adrian Păunescu

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i, Doamne, înapoi,
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi!

Pentru cei ce ne-au făcut,
Dă un ordin, dă ceva,
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început!

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor!

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting!
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac şi parcă ning.

Plini de boli şi suferinți,
Ne întoarcem în pământ;
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi!

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu!
Sărut-mâna, mama mea!

Dar de ce priviţi așa,
Fata mea şi fiul meu?
Eu sunt cel ce va urma,
Dragii mei, mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu!
Sărut-mâna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetiţa mea!

Tatăl meu, băiatul meu!
Mama mea, fetiţa mea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu