Amazon

miercuri, 16 ianuarie 2013

Cauzarea Apocalipsei

Mișcarea „Sarmisegetuza”
Bastionul Național
Timișoara
Str. Salciei nr.2, sc.C, ap.2
telefon: 0256/446595
E-mail: lifsfinx@gmail.com
Nr. 2/17.01.2020-cg-corectat / 24.01.24-czplmh
Cu privire la legătura dintre Evenimentul lumesc, denumit popular, dar impropriu:
„Apocalipsa” și situația existențială, la nivel societal, a Populației lumești
(denumită, popular, și: Omenire) din cadrul Lumii Planetare Medii (denumită,
popular, și: fizică) a Planetei „România”, în care suntem integrați existențial
I. Introducere
1. Cuvântul „Apocalipsa”, în traducere, din limba tracă (din care s-a format și limba greacă), din punct de
vedere istoric, înseamnă: „Revelația”.
2. Deși, aparent, ca semnificație semantică, cuvântul „Apocalipsa” pare inadecvat pentru a fi asociat
Evenimentului lumesc, denumit, popular, astfel, în mod impropriu (deoarece Evenimentul lumesc, în cauză,
de regulă, cel puțin atât cât se cunoaște, din producerile sale, periodice), anterioare (odată la 10.000 de
ani-fizici), până în prezent, a avut asociată și o parte determinant și puternic distructivă (exemple:
scufundarea Continentului Atlantida, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, respectiv: „Potopul lui Noe”, în
urmă cu aproximativ 20.000 de ani, respectiv: scufundarea Continentului Lemuria-„Mu”, în urmă cu
aproximativ 30.000 de ani). Astfel, din câte se cunoaște, de către anumiți inițiați, Evenimentul lumesc,
respectiv, este ciclic și, de regulă, se produce, la începutul ultimei Ere Zodiacale (ErZod), cum este și situația
actuală, din punct de vedere temporal, a Lumii Planetare Medii-fizice (LPM-fiz) nr.6, dintre cele 6 LPM-fiz,
care pot exista, în cadrul unui anumit tip de Planetă, atunci când respectiva Planetă se află pe orbita
zodiacală nr.4 (denumită, popular, pentru respectivul tip de Planetă, și: fizică), în Zona Existențială
Galactică, de tip zodiacal (denumită popular: Zodiac).
Evenimentul lumesc, în cauză, însă (din câte cunosc cei inițiați), nu se poate declanșa decât după ce
un segment populațional adecvat, din cadrul Populației LPM-fiz, în care urmează a se produce respectivul
Eveniment lumesc (segment apreciat, ca suficient de semnificativ, de către Conducătorul Suprem Planetar,
denumit, popular, pentru Planetele aparținând unor Civilizații virtuale: CivV, sau grupări de CivV, de tip
democratic: Demiurg Planetar), a conștientizat, în mod corespunzător (inclusiv ca pe o: revelație) faptul
că, pe de o parte, Evenimentul în cauză, în sensul că a fost anunțat, de către anumite surse
informaționale, abilitate de către Demiurgul Planetar, urmează a se produce, în curând, precum și, pe de
altă parte, care sunt principalele cauze care au determinat producerea Evenimentului respectiv.
II. Motivarea necesității producerii Evenimentului lumesc, denumit, impropriu:
„Apocalipsa”
1. Realizarea și difuzarea acestei lucrări, precum și alte materiale documentare, realizate și difuzate,
public, de către Mișcarea „Sarmisegetuza”, precum și de către alte asociații, sau organizații, care
1

colaborează cu Mișcarea „Sarmisegetuza”, în domeniul civilizațional-virtual (denumit, în funcție de
context, și prin alți termeni, precum: paranormal, ezoteric, magistic ș.a.), se înscrie, astfel, în cadrul
campaniei de cunoaștere a caracteristicilor Evenimentului, în cauză, precum și a motivației pentru care
respectivul Eveniment este necesar să se producă, pentru a se putea îndeplini, inclusiv în acest mod,
condiția de revelare („Apocalipsă”), a principalelor informații care definesc și caracterizează Evenimentul
respectiv, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pentru a îndeplini condiția de difuzare publică,
corespunzătoare, a informațiilor respective, pentru ca Evenimentul, în cauză să se poată produce.
2. Informațiile transmise anterior au fost primite, în mare parte, prin comunicare telepatică, personală,
specifică, extra-lumească (cunoscută, în limba engleză, sub denumirea: channelling), de către anumiți
comunicatori (care dispun de acest tip de comunicare) și care sunt membri ai Mișcării „Sarmisegetuza”, sau
doar colaborează cu această asociație (înregistrată, legal, în România, în anul 2000).
3. Prin intermediul comunicatorilor, menționați anterior, precum și prin corelarea , respectiv selectarea
informațiilor primite, de către comunicatori diferiți, dar în legătură cu același domeniu, s-au asociat și
informațiile transmise, în legătură cu Evenimentul lumesc, respectiv, în cadrul prezentei lucrări.
4. Tot prin intermediul comunicatorilor menționați anterior, s-au primit și informații privind faptul că
realitatea civilizațională în care suntem integrați existențial, este, de fapt, de tip civilizațional-virtual,
adică realitatea civilizațională, în cauză, nu este o realitate specific fizică, ci una specific virtuală, de tip
informatic, realizată, inițial, și perfecționată de către o Civilizație care a descoperit și perfecționat știința
și tehnologia informatică, nu doar în urmă cu aproximativ 60 de ani (așa cum s-a întâmplat în cadrul
Civilizației noastre), ci în urmă, cu mult mai mult timp, Civilizație care există și în prezent și este
cunoscută, de către inițiați, ca numită, generic: Civilizație Creatoare, Absolută, Coordonatoare
(CivCreatAbsCoord), care, după ce a perfecționat, corespunzător, tehnologia specific informatică (în scopul
de a se putea realiza, în acest mod, nu doar realități virtuale, ci chiar: Civilizații virtuale (CivV), a mers și
mai departe, din punct de vedere științific și tehnologic, în sensul că a reușit să conceapă și să dezvolte, în
mod corespunzător, inclusiv Civilizații virtuale (CivV), care, la rândul lor, să fie capabile să realizeze alte
CivV, la început, sub coordonarea, corespunzătoare, a CivCreatAbsCoord (într-un mod similar, dar,
bineînțeles, la proporții mult inferioare, celui în care, în prezent, în chiar Civilizația LPM-fiz, în care suntem
integrați existențial, s-a reușit să fie realizate fabrici, complet automatizate, în care „lucrează” roboți
industriali, care au ca obiect de fabricație realizarea altor roboți industriali, sub asistarea, tehnică,
coordonatoare, respectiv supraveghetoare, a unui personal, specializat, omenesc, care intervine doar
atunci când este necesar, în caz de avarie, în caz de testare ș.a.).
5. Tot nu întâmplător, probabil, cele mai avansate informații în domeniul creaționist civilizațional-virtual
(CreatCivV), provin de la surse informaționale, specifice, din România, despre care, cei inițiați
corespunzător, cunosc că a fost selectată, de către Ierarhia de Conducere Abilitată (IerCondAb), ca Stat
înainte-mergător, la începutul noii Ere Zodiacale (ErZod) nr.9 (ErZod-9), menționată anterior, cu o durată,
totală, de aproximativ 1.000 ani-fizici și, totodată, ultima ErZod din cadrul evoluției existențiale a LPM-fiz
nr.6, în care suntem integrați existențial (adică ultima, dintre cele 6 LPM-fiz, pe care le putea avea Planeta
noastră, în cadrul evoluției existențiale, planetare, pe orbita zodiacală nr.4, în care Lume, evoluează,
existențial, în prezent), pentru CivV de tip Gorilian, Individuală, Albă, Sexuală, Democratică (CivV-Gor-IndAlb-Sex-Dem), care este principala CivV din cadrul Categoriei de Grupări de tip Familial de CivV, de tip
Gorilian, democratice (CategGrFam-CivV-Gor-Dem), ai căror reprezentanți, ca ființe individuale (FI),
2

superioare (FIS), respectiv medii (FIM), respectiv inferioare (FII) evoluează, existențial, în prezent, în
cadrul LPM-fiz-6, în cauză.
6. În același context informațional, trebuie să se cunoască și faptul că, tot în cadrul respectivei LPM-fiz-6, a
Planetei „România” (PRom), despre care, în mod deliberat fals, s-a susținut, începând cu o anumită
perioadă temporală (de către cei avizați, dar rău intenționați) și s-a crezut (de către cei neavizați), o
foarte îndelungată perioadă temporală și încă se mai crede (de către mulți neștiutori) că se numește:
Terra, dar care, la începutul realizării sale, precum și în cadrul unei alte perioade temporale, din evoluția
LPM-fiz-6, s-a numit: Planeta „Eminesciana” nr.8, căreia i s-a schimbat, însă, din anumite motive,
denumirea, în prezentul nostru (chiar în trecutul recent), în: Planeta „România” (PRom), inclusiv datorită
faptului că Statul România a fost selectat ca Stat înainte-mergător, la începutul noii Ere Zodiacale (ErZod)
Nr.9 (ErZod-9), în curs, mai există, în cadrul LPM-fiz-6, din nenorocire pentru CategGrFam-CivV-Gor-Dem,
menționată anterior (care este proprietara atât a PRom, cât și a LPM-fiz-6, precum și ai cărei
reprezentanți ființiali individuali - FI, sunt considerați, oficial, ca: băștinași, din punct de vedere planetar,
respectiv lumesc, ai PRom, respectiv ai LPM-fiz-6, în cauză) și o mare mulțime de FI (care formează chiar
o majoritate populațională, absolută, estimată, în prezent, la aproximativ 99.1% din totalul Populației
actuale a LPM-fiz-6), care sunt, de fapt: mutanți ființiali individuali (Mut-FI). Respectivii Mut-FI sunt de
origine civilizațional-virtuală, primară, din cadrul CivV componente ale CategGrFam-CivV-Gor-Dem, și au
ajuns în această situație existențială, datorită agresiunii civilizațional-virtuale (AgCivV), urmată de
exorcizare civilizațional-virtuală (ExCivV), la care au fost supuși (în urma realizării AgCivV+ExCivV asupra
FI superioare: FIS, în cauză) prin modificarea civilizațională a respectivelor FIS, precum și la preluarea
acelor FIS, în gestiune existențială, civilizațional-virtuală (GestExistCivV), de către reprezentanți ființialindividuali superiori (FIS) ai acelor CivV care i-au agresat civilizațional-virtual (AgCivV), după care i-au
exorcizat civilizațional-virtual (ExCivV). Modificarea civilizațional-virtuală (CivV), în cauză, constă în
faptul că respectivilor Mut-FI le-au fost schimbate programul existențial, ființial, specific, pe care îl
aveau, în calitate de reprezentanți ai unei CivV, componente ai CategGrFam-CivV-Gor-Dem), precum și
gruparea de Programatori existențiali (ProgExist), respectiv de Animatori existențiali (AnimExist), pe care
îi aveau, și prin intermediul cărora se realiza programarea existențială, respectiv animarea existențială,
specifice CivV, ai căror reprezentanți ființiali, individuali, superiori (FIS) erau, cu ProgExist, respectiv cu
AnimExist ai CivV-AgCivV-ExCivV, care i-au preluat în GestExistCivV.
7. Situația existențială, menționată anterior, a influențat și influențează, în cadrul LPM-fiz-6, nu doar în
mod malefic, ci și în mod distructiv (din punct de vedere al FIS care sunt reprezentanți ai CivV componente
ale CategGrFam-CivV-Gor-Dem), iar, deseori, chiar în mod mutant civilizațional, respectiv chiar în mod
anihilant ființial, evoluția existențială a FIS care sunt reprezentanți ai CategGrFam-CivV-Gor-Dem,
menționate anterior, aducând, prin aceasta, grave prejudicii CategGrFam-CivV-Gor-Dem. Dacă respectiva
situație, lumească, la nivel societal, nu va fi, cât mai urgent, stopată, corespunzător, consecințele unei
asemenea evoluții civilizațional-virtuale, lumești, pentru CategGrFam-CivV-Gor-Dem, pot fi nu doar
extrem de dezastruoase, ci chiar catastrofale, în sensul că dacă situația actuală a LPM-fiz-6 va mai
persista, prea mult, va cauza, în mod determinant, imposibilitatea validării, corespunzătoare (și în
consecință invalidarea) performanțială, a evoluției existențiale a CivV componente ale CategGrFam-CivVGor-Dem, care au FIS reprezentanți, care evoluează, existențial, din punct de vedere CivV, specific, în
cadrul LPM-fiz-6. Invalidarea civilizațională, respectivă, dacă se va produce, ar mai putea avea, ca efect,
nu doar sancționarea, prin distrugere, a LPM-fiz-6, ci chiar distrugerea PRom (cum a fost cazul și cu alte
Planete, care au fost transformate, prin distrugere, în asteroizi (exemple: centura de asteroizi, din cadrul
3

Zodiacului, situată între Planetele Marte și Jupiter, respectiv asteroizii situați între Planeta Mercur și Astrul
Zodiacal, care constituie, de fapt, din câte cunoaștem, resturile unor foste Planete, sancționate, cu
distrugerea, pentru neîndeplinirea condițiilor de performanță, evolutiv-existențială) și poate chiar
anihilarea civilizațională a unor CivV (componente ale unor GrFam-CivV-Gor-Dem), sau chiar a anihilării
ființiale a unor GrFam-CivV-Gor-Dem (ca: FC-GrFam-CivV), sau chiar a anihilării ființiale a întregii
CategGrFam-CivV-Gor-Dem (ca: FC-CategGrFam-CivV), pe baza unor hotărâri, aplicate, în acest scop, ca
urmare a adoptării, respectivelor hotărâri, de către IerCondAb care vor evalua și decide destinul
existențial colectiv (DEC) al structurilor civilizațional-virtuale, menționate anterior, în cazul în care
evoluțiile existențiale ale respectivelor structuri (ca FC de tip CivV, sau chiar de tip GrFam-CivV, sau chiar
de tip CategGrFam-CivV), nu vor fi validate, din punct de vedere performanțial, specific CivV.
Cele expuse anterior constituie, din câte cunoaștem, și motivația care justifică necesitatea
producerii, cât mai urgente, a Evenimentului lumesc, denumit impropriu: „Apocalipsa”, într-un mod a
cărui amploare și intensitate, distructivă, la nivel lumesc, vor fi, probabil, dependente, tocmai de
gravitatea stării de evoluție existențială, necorespunzătoare, din punct de vedere performanțial, în care
se află, în prezent, CivV componente ale CategGrFam-CivV-Gor-Dem, care au reprezentanți, de tip FIS,
care evoluează existențial, la nivel civilizațional-virtual (CivV), specific, în cadrul LPM-fiz-6.
III. Aspecte caracteristice, posibile și chiar probabile a se produce în cadrul Evenimentului
lumesc, denumit, impropriu: „Apocalipsa”
1. Aspectele caracteristice cele mai importante, posibile și chiar probabile, a se produce în cadrul
Evenimentului lumesc, denumit, impropriu: „Apocalipsa”, care vor fi prezentate în continuare, au fost
deduse, într-o măsură determinantă, din cauzele principale care împiedică, în prezent, evoluția existențială
benefică a FIS reprezentante a CategGrFam-CivV-Gor-Dem, în cadrul LPM-fiz-6, a PRom.
2. Principala cauză, apreciată astfel, deoarece constituie și principalul obstacol, blocant, al evoluției
existențiale, benefice, ale FIS menționate anterior, o constituie (în aprecierea noastră) marea mulțime de
Mut-FI, de nivel superior (Mut-FIS), care există și evoluează, în prezent, în cadrul LPM-fiz-6, într-un mod,
nu doar perturbant, ci chiar blocant, distructiv și anihilant, civilizațional-virtual: CivV (în sensul de a crește
numărul de Mut-FIS, pe seama diminuării numărului de FIS care reprezintă CivV, considerate ca băștinașe,
în cadrul LPM-fiz-6) și chiar anihilant ființial, la nivel de FIS, menționate anterior.
3. Tot în contextul expus anterior, trebuie să fie avute în vedere (așa cum s-a întâmplat și în cazul
producerii anterioare a Evenimentului lumesc, în cauză, necesitatea stopării, temporare, a evoluției
existențiale, ființiale, atât a unor Mut-FIS, existente în prezent, care, la o analiză preliminară, par a putea fi,
ulterior, recuperabile, din punct de vedere CivV, prin operații specifice de „rejecție” temporală a „istoriei”
lor existențiale, urmând a fi apoi recreate, pe baza selectării unui „trunchi” existențial („istoric”
individual), apreciat ca fiind „sănătos” și totodată: „trainic” („solid”), ca vitoare „temelie” existențială,
de tip CivV, la nivel ființial, individual, superior, pentru FIS astfel recreate, din Mut-CivV, de tip: Mut-FIS,
aferente.
În acest scop, Mut-FIS în cauză, după selectarea lor preliminară, vor fi trecute într-o stare de
„repaus” existențial, adică, din punct de vedere informatic, vor fi trecute într-o stare de înregistrare, care,
din punct de vedere temporal, menține, astfel „conservată”, o anumită perioadă temporală, o FIS, la nivelul
de evoluție existențială, în care s-a aflat FIS în cauză, la întreruperea evoluției existențiale a respectivei FIS,
de tip: Mut-FIS (stare cunoscută și denumită, uzual, de către specialiștii în informatică, în limba engleză:
4

„stand-by”), până ce se va adopta, de către o IerCondAb, o decizie în ceea ce privește situația existențială
(„viitorul”) respectivel Mut-FIS, „viitor” care ar putea consta, de exemplu (din câte cunoaștem), în
recrearea ființială, sau în transfer către o altă CivV, într-o altă Lume, aparținând respectivei CivV (exemplu:
în cadrul Lumii Planetare Inferioare: LPI, a PRom, denumită popular: Iad, Infern), sau în „conservare”
ființială, pe o durată mai îndelungată, sau chiar în degradare ființială, sau chiar în anihilare ființială, în cazul
în care Mut-FIS, în cauză, este apreciată ca fiind: rebut ființial (de care nici o IerCondAb nu mai este
interesată, a o prelua, în mod corespunzător (adică în schimbul unei „plăți” aferente), în GestExistCivV,
specifică, sau, în cazul în care IerCondAb care o are, deja, în GestExistCivV, specifică, apreciază că
respectiva FIS trebuie pedepsită, astfel (adică prin degradare ființială), pentru prejudicii existențiale pe care
le-a provocat, prin modul în care a evoluat existențial, până atunci), urmând a mai exista, în viitor, dar nu
ca FIS, ci doar ca FIM (exemple: animale, păsări, pești și alte tipuri fauniere), respectiv ca FII (exemple:
pomi, arbori, flori și alte tipuri vegetaliere).
4. În legătură cu cele expuse la punctul anterior, referitor la recrearea ființială, trebuie precizat că pot fi
avute în vedere, pentru o eventuală recreare existențială individuală, prin „rejecție” temporală, numai
acele FIS cărora nu le-a fost, în mod deliberat, distrus întregul „trecut” existențial, sau într-o măsură
determinantă, astfel încât prin „rejecția” temporală să nu mai poată fi efectuată, în sensul că, referitor la
FIS în cauză (transformate în Mut-FIS), s-a acționat, de către CivV-AgCivV-ExCivV, care le-au transformat în
Mut-FIS și le-au preluat în GestExistCivV, s-a acționat, ulterior, într-un mod specific, de tip AgCivV, la
distrugerea „trecutului” lor existențial, în sensul că le-a fost afectat „trecutul”, într-un asemenea mod,
încât să nu mai poată fi identificat, în acel „trecut”, astfel distrus, o parte care să poată fi utilizată, ca
„temelie”, pentru realizarea unei „recreeri” fințiale individuale, de căte o CivV interesată în recuperarea,
din punct de vedere CivV, ca FIS, a Mut-FIS în cauză.
Mai precizăm că distrugerea, într-o măsură determinantă, a „trecutului” unei FIS, de către o CivVAgCivV-ExCivV, care a transformat respectiva FIS în Mut-FIS, preluând-o în GestExistCivV, este cunoscută
sub denumirea populară, dar și peiorativă, de tip: „ciuruire” și atragem atenția că, de regulă, în acest mod
trebuie interpretată, atunci când este utilizată, public, de către anumite persoane, tocmai pentru a
semnala că persoanele la care se referă „ciuruirea” nu vor mai putea fi recuperate prin „rejecție”
temporală, de către acele CivV, în care a existat, ca FIS, sau de către alte CivV interesate în acest scop,
semnalarea în cauză fiind interpretată, de regulă, de către cei inițiați, inclusiv ca un avertisment, sau chiar o
acțiune de umilire, adresate, public, acelor CivV care ar putea fi, eventual, interesate, în recuperarea
civilizațională, la nivel de FIS, a respectivelor Mut-FIS (exemple: afirmația, ca actor, a lui Sergiu Nicolaescu:
„m-au ciuruit”, respectiv afirmația, în sens satisfacțional, dar și batjocoritor, asociată unui râs malefic,
specific, de tip „brucanist”- Silviu Brucan, referitoare la anumiți adversari politici, și, mai ales, la contracandidatul său principal: Mircea Geoană, la funcția de Președinte al României, efectuată de Traian
Băsescu). În același context, exemplificăm, în mod special, exclamația, disperată: „ne-ați ciuruit”, a lui
Adrian Sobaru, efectuată după ce s-a aruncat, în semn de protest, dintr-un balcon al Parlamentului
României, inclusiv ca un mesaj, specific, adresat inițiaților, că, începând cu Traian Băsescu, în România sa declanșat implementarea, în regim de urgență, a așa-numitei noi ordini mondiale, de tip ocultă,
subversivă, masonică, mafiotă, și, mai ales, extrem de distructivă, la nivel societal, în care CivV-AgCivVExCivV care au declanșat-o, la nivelul întregii LPM-fiz-6, începând cu România, datorită, mai ales, calității
de: Stat înainte-mergător, pentru CivV-Gor-Ind-Alb-Sex-Dem (precizată anterior), dar și datorită faptului
că, în perimetrul statal al României, este inclus unul dintre simbolurile civilizațional-virtuale,
fundamentale, amplasat în cadrul LPM-fiz-6, de către CivV Creatoare Principală (CivVCreatP, denumită
generic: CivV Cașalotiană, Inidividuală, Albastru-deschis, Auditivă, Oligarhică, Neagresională
5

civilizațional-virtual), a CivV-Gor-Ind-Alb-Sex-Dem (ca CivV principală, băștinașă și coproprietară a PRom,
precum și a LPM-fiz-6), care este reprezentat prin litera D (provenită de la Conducătorul Suprem:
Dominus, al Reunionalei de Arborescențe, de la 1 la 6, de Ansambluri, de Integrale, de la 1 la 6, de CivV
ale CivCreatAbsCond: Reun), „însemnată” prin specificul constitutiv al masivului muntos numit, în limba
română: „Carpați”.
5. În legătură cu simbolul civilizațional-virtual, fundamental, lumesc, menționat la punctul anterior,
menționăm că (din câte cunoaștem), este unul dintre cele 6 simboluri fundamentale, de acest tip,
amplasate în cadrul natural, specific LPM-fiz-6 (existând și simboluri principale de tipul descris anterior),
dintre care, din câte cunoaștem, doar simbolul fundamental, „însemnat” prin masivul muntos: „Carpați”
este amplasat, în prezent, în mod determinant, pentru receptarea publică a simbolului în cauză, în
perimetrul unui singur Stat, care este România, în sensul că partea amplasată în România, a masivului
muntos Carpați, este determinantă pentru perceperea simbolului fundamental în cauză, sub forma
literei D. Mai există încă 5 simboluri fundamentale, dintre care (din câte cunoaștem) 3 sunt însemnate, în
mod specific muntos, iar 2 sunt însemnate, în mod specific, prin porțiuni de traseu albionar, a albiilor unor
fluvii, dar care nu sunt incluse, în prezent, în mod determinant, pentru receptarea deplină a simbolurilor în
cauză, în perimetrul teritorial al unui singur Stat, așa cum este cazul simbolului fundamental, amplasat, în
prezent, în perimetrul Statului România.
Tot în legătură cu simbolurile fundamentale, menționate anterior, facem cunoscut că aceste
simboluri fundamentale (ca și cele principale, care, însă, au o putere simbolică mai redusă, în mod
corespunzător), constituie, din punct de vedere CivV,de fapt, simboluri de „bonificație” specială,
acordată de către anumite IerCondAb, în cazul simbolului fundamental amplasat în Statul România,
IerCondAb fiind chiar Conducătorul Suprem (Cond-Sup): Dominus, care este și Conducătorul de nivel
maxim, posibil a exista, în cadrul structurii Reun (precizată anterior, la nivelul de denumire completă).
6. Cele expuse la punctul anterior motivează (din câte cunoaștem), din punct de vedere CivV, de ce Statul
România încă mai există, ca Stat unitar, în prezent, deși a fost, este și probabil va mai fi agresat, într-un
mod deosebit de puternic (inclusiv din punct de vedere CivV, până la declanșarea Evenimentului lumesc
denumit, impropriu: Apocalipsă), într-un mod distructiv, față de reprezentanții CivV-AgCivV-ExCivV,
respectiv protector față de reprezentanții CategGrFam-CivV-Gor-Dem, maxim, posibil, a fi realizat, în
prezent, atât la nivel de FIS, pe de o parte, cu precizarea că FIS care sunt, de fapt, Mut-FIs, a unor CivVAgCivV-ExCivV, și (din câte cunoaștem) vor nu doar să ne distrugă, la nivel de Stat, respectiv de Populație
statală, ci și la nivel de FC, de tip CivV, respectiv la nivel de FC, de tip GrFam-CivV, respectiv la nivel de FC,
de tip CategGrFam-CivV, iar, pe de altă parte, prin intermediul unor FC-FIS, care sunt alcătuite din FIS, de
tip Mut-FIS (adică sunt, de fapt, FC-Mut, în calitate de reprezentanți ai CategGrFam-CivV-Gor-Dem, în
cadrul LPM-fiz-6 (exemple: organizații de tip ocult, subversiv și distructiv, la nivel CivV, de tip masonice,
mafiote, religioase, etnice, profesionale, partide politice, organizații civice, organizații diverse, toate însă
conduse, sau doar coordonate și respectiv alcătuite, la un nivel determinant pentru activitățile principale,
pe care le realizează, de către Mut-FI aparținând CivV-AgCivV-ExCivV, pentru a ne împiedica să se putem
realiza, în mod performant, misiunea existențială, civilizațională, cu care am fost vocaționați, în cadrul
destinului existențial civilizațional (DECiv), la diferite nivele de organizare, specifică, individuală (ca FI),
respectiv colectivă (ca FC-FI), de tip CivV.
În contextul celor expuse anterior, se poate nu doar deduce, ci și concluziona, că, în perspectiva
pregătirilor care se realizează pentru stabilirea obiectivelor fundamentale, care urmează a fi realizate, în
cadrul produceri Evenimentului lumesc, distructiv, menționat anterior, va fi prevăzută, mai mult ca sigur,
6

reducerea masivă a Populației LPM-fiz-6, urmând a fi afectați, corespunzător, în cadrul acestui obiectiv,
cu prioritate Mut-FIS apreciați ca cei mai nocivi și, în consecință, cei mai periculoși adversari ai
CategGrFam-CivV, care acționează, în prezent, în calitate de reprezentanți („agenți” individuali,
combatanți de tip CivV), menționați anterior.
7. Tot în contextul celor expuse anterior, pe cale de consecință, se poate deduce și chiar concluziona că, în
cadrul obiectivelor fundamentale, care urmează a mai fi realizate, în cadrul producerii Evenimentului
lumesc, în cauză, vor fi incluse, cu prioritatea corespunzătoare, atât reducerea considerabilă, a Mut-FC
menționate anterior, cât și asanarea, corespunzătoare, a acelor membri componenți ai unor FC de tip:
Mut-FI, care au un rol determinant în evoluția existențială a unor Mut-FC-FIS, care sunt prevăzute a
exista și în continuare (după producerea „Apocalipsei”), dar nu tot ca Mut-FC, ci ca FC aparținând
CategGrFam-CivV-Gor-Dem, prin transformarea lor, în timp, din Mut-FC, care sunt în prezent (prin
asanarea, prealabilă, a respectivelor Mut-FC, de prezența, ca membri componenți, a Mut-FIS care le
afectează, în mod malefic, în prezent, la nivel determinant, activitatea specifică de tip FC).
8. Tot din contextul celor expuse anterior, se poate deduce și necesitatea de a se provoca, prin producerea
Evenimentului lumesc menționat anterior, încetarea existențială, sau doar diminuarea corespunzătoare, a
unor teritorii, care, în prezent, există, ca teritorii statale, insulare, sau ca teritorii componente,
continentale, sau chiar ca și continente, în cazul în care respectivele teritorii sunt, în prezent, aferente
unor State care (ca FC-Stat, respectiv ca FC-Federație statală, respectiv ca FC-Confederație statală) sunt
prevăzute a dispărea, sau, corespunzător, diminuate, sau a fi, corespunzător, redistribuite (fără, sau cu
modificări „naturale”).
În completarea celor expuse anterior, mai menționăm, din exemplul producerii, în trecut, a
Evenimentului lumesc, în cauză, constatarea că, de regulă, ca urmare a producerii Evenimentului
respectiv, s-a putut remarca creșterea considerabilă și chiar absolută, comparativ cu teritoriile „uscate”,
a teritoriilor marine (exemplu: „Potopul lui Noe”).
9. Dorim să mai semnalăm faptul că, în cadrul producerii Evenimentului lumesc, menționat anterior, este
nu doar posibil, ci chiar probabil, ca Evenimentul în cauză să includă și deplasări, mai mici sau mai mari,
ale polilor magnetici ai LPM-fiz-6, mergând chiar, în funcție de necesități, dacă va fi considerat necesar, de
către IerCondAb, până la inversarea polilor respectivi, față de cum au fost amplasați, însoțite de
producerea respectivului Eveniment.
Mai precizăm, tot în legătură cu modul de producere a Evenimentului, lumesc, în cauză, că este
posibil ca producerea acestuia să nu poată fi percepută de nici o FIS, respectiv de nici o FC-FIS, sau doar
de către un număr foarte restrâns de FIS, respectiv de FC-FIS, ca urmare a faptului că, înainte de
declanșarea producerii Evenimentului în cauză, întreaga Populație alcătuită din FIS, a LPM-fiz-6, sau
respectiv acea parte a Populației LPM-fiz-6, referitor la care nu a fost programată, existențial, să
perceapă producerea Evenimentului în cauză, să fie, în prealabil, transferată, ființial existențial, într-o
stare corespunzătoare, de „stand-by”, din care să fie, ulterior producerii respectivului Eveniment,
reintegrată în cadrul evoluției existențiale a LPM-fiz-6, post-„apocaliptice”, doar acea parte a Populației
LPM-fiz-6 prevăzută a-și continua existența, imediat, sau după o anumită perioadă temporală (în funcție
de caz), respectiv la nivel principal, de FIS, ca aceeași FIS, sau ca o FIS, corespunzător modificată, din
punct de vedere civilizațional.
Mai menționăm (tot din câte cunoaștem, din modul în care Evenimentul lumesc, în cauză, s-a
produs, în trecut, că este nu doar posibil, ci și probabil, ca după încetarea eventualei etape puternic
7

distructive (catastrofice), din cadrul producerii Evenimentului menționat anterior, să sosească în spațiul
existențial al LPM-fiz-6, anumite nave extralumești și chiar extra-planetare, care, de pe o parte, vor
transfera o parte din Populația care va mai exista, atunci, în cadrul LPM-fiz-6, în alte Lumi, aparținând
altor CivV, iar, pe de altă parte, vor contribui, în mod corespunzător, la preluarea conducerii, precum și a
controlului asupra LPM-fiz-6, de către reprezentanții, de tip FIS, ai CategGrFam-CivV-Gor-Dem, care au
fost selectați de către IerCondAb să-și continue evoluția existențială, în cadrul LPM-fiz-6 și după
producerea Evenimentului lumesc respectiv.
10. Abia începând cu perioada temporală de după producerea Evenimentului menționat anterior, va
începe, de fapt, evoluția existențială, specific civilizațională, a FIS selectate pentru a evolua, existențial,
după încheierea producerii Evenimentului respectiv. Trebuie să se cunoască și să se conștientizeze bine,
faptul că abia începând cu acea perioadă de evoluție existențială, a LPM-fiz-6, va începe să fie analizată și
calificată, din punct de vedere performanțial, evoluția civilizațională, specifică, atât la nivel ființial
individual (de: FIS, respectiv de FIM, respectiv de FII), de către IerCondAb, în scopul de a valida, sau de a
invalida, la termenele stabilite, în acest scop, în ce măsură FI și FC-FI îndeplinesc condițiile
performanțiale, individuale, respectiv colective, pentru a fi selectate, pentru a exista, după încetarea
existenței lor (ca FI, respectiv ca FC), în cadrul LPM-fiz-6, în Lumi de nivel superior LPM, aparținând
CategGrFam-CivV-Gor-Dem, cunoscându-se faptul că ErZod nr. 9 (ErZod-9), în curs (care este și ultima,
din cadrul existenței LPM-fiz-6).
Pe de altă parte, precizăm că (din câte cunoaștem), pentru validarea, din punct de vedere CivV, a
LPM-fiz-6 este necesară instalarea unei alte ordini lumești (decât cea care există, atât de drept, cât și,
mai ales, de fapt, în prezent), specifică CategGrFam-CivV-Gor-Dem, adică autentic democratică, care, în
final, trebuie să conducă al realizarea unei structuri administrative, la nivel societal, lumesc, care să fie
alcătuită dintr-o Confederație lumească, autentic-democratică, compusă din Federații continentale,
autentic democratice, compuse, la rândul lor, din state unitare, suverane, independente și autentic
democratice (adică să concretizeze, dar în mod autentic, democratic, înfăptuirea proiectului denumit
popular, la nivel religios:„o turmă și un păstor”).
Pentru cei derutați de informațiile contradictorii, care au fost difuzate public, în legătură cu
existența și, mai ales, cu producerea Evenimentului lumesc, denumit popular, dar impropriu: „Apocalipsa”,
menționat anterior, că aceste dezinformări s-au datorat, pe de o parte, datorită acțiunilor, deliberate, de
dezinformare, corespunzătoare, realizate de către CivV-AgCivV-ExCivV, menționate anterior, iar, pe de altă
parte, datorită faptului că s-a falsificat, în mod deliberat, sau, în necunoștință completă sau corectă,
informațională, corectitudinea calendarului gregorian (cg), despre care trebuie să se cunoască faptul că
este în urmă cu 7 ani, 2 zile și mai multe minute, astfel încât data de finalizare, corectă, a prezentei lucrări,
menționată în antetul lucrării, este, de fapt, data de: 17.01.2020 cg-corectat (recomandăm a se consulta,
în scopul de a se cunoaște cum și când s-a alcătuit calendarul gregorian, precum și de ce respectivul
calendar este rămas în urmă cu 7 ani, față de data nașterii personalității evreiești-eseniene Jeshua-Isus,
cartea: Scurtă istorie a sfârșitului Lumii, autoare Paula Clifford, editura Saeculum IO - Vestala, București,
1999), echivalentă calendaristic cu data de 24.01.24, din cadrul calendarului zodiacal lumesc mediu de
tip hexadal (czlmh), utilizat în cadrul CategGrFam-CivV-Gor-Dem, ca și calendar oficial pentru LPM-fiz-6 a
PRom.
În finalul acestei lucrări, mai menționăm că, din câte cunoaștem, există o variantă de DEC lumesc
extraordinar (DECLExtr), pentru LPM-fiz-6, în care durata temporală a ErZod-9 a LPM-fiz-6, în cadrul
PRom, să fie și durata totală, de existență, a Populației lumești (denumită popular, dar impropriu:
8

Omenire), în cauză, dacă respectiva Populație lumească va reuși să realizeze, în cei aproximativ 100 de
ani-fizici (cât mai trebuie să evolueze existențial, după încheierea Evenimentului lumesc, menționat
anterior, în cadrul LPM-fiz-6), toate performanțele evolutiv-existențiale, de tip CivV, stabilite de către
IerCondAb, pentru a putea fi validată posibilitatea și totodată șansa menționată, favorizată,
corespunzător, chiar de reducerea, determinantă, a Populației lumești, în cauză, ca urmare a producerii
Evenimentului lumesc, menționat anterior.
În contextul menționat anterior, facem cunoscut că (din informațiile pe care le deținem) dacă se va
reuși validarea, din punct de vedere performanțial evolutiv-existențial, a Populației lumești aferentă
LPM-fiz-6, în componența populațională, post-„apocaliptică”, în doar 100 ani-fizici, Populație lumească în
cauză va putea beneficia de șansa extraordinară de a evada din Zodiac (a se remarca, în acest sens,
semnificația monumentului, denumit, de către cei corespunzător inițiați: „Evadarea din Zodiac”, amplasat
în Piața Revoluției din București, luat, însă, în derâdere și chiar în batjocură de către cei neinițiați (dintre
care trebuie să se știe că marea majoritate sunt, de fapt, Mut-FIS, aflați în GestExistCivV a CivV-AgCivVExCivV, menționate anterior), odată cu PRom, prin intermediul unei Porți Galactice ZodiacalConstelaționale (PGZC), care este programată (din câte cunoaștem) a se deschide la vremea respectivă,
dar numai dacă și PRom va îndeplini, până atunci, toate condițiile performanțial-evolutiv-existențiale, de
tip CivV, la nivel de Planetă, între care și aceea de a se transforma, până atunci, în Astru Pitic Alb (APA) și
de a-și stabiliza, corespunzător, funcționarea astrală.
Dacă PRom nu va reuși performanța evolutiv-existențială precizată anterior, nevalidarea
performanțială, în cauză, va avea ca efect (din câte cunoaștem), nedeschiderea PGZC respectivă, iar
PRom va rămâne „pe veci” „prizonieră” în Zodiac, adică își va continua evoluția existențială următoare,
exclusiv în cadrul Zodiacului, până va ajunge pe orbita zodiacală nr.1, după care, la încetarea evoluției
existențiale pe respectiva orbită, va fi anihilată ființial, ca Planetă, prin asimilare substanțială, de către
Astrul Zodiacal, dar cu integrarea unei părți a Populației planetare, selectată în mod corespunzător, în
cadrul Lumilor componente ale Astrului Zodiacal.
Din cele expuse anterior, cei interesați și, mai ales, cei bine intenționați (adică, de regulă, cei care
nu sunt, în prezent, Mut-FIS ai CivV-AgCivV-ExCivV, menționate anterior) vor putea înțelege și poate chiar
aprecia „bătălia”, de tip CivV, aproape disperată, pe care o poartă combatanții, de tip CivV, aparținând
CategGrFam-CivV-Gor-Dem (între care și autorul prezentei lucrări, care a înființat, inclusiv, un Centru privat
de cercetări, în acest scop, a cărui activitate o coordonează), în contextul în care CivV-AgCivV-ExCivV,
menționate anterior, dispunând de o logistică net superioară, pe care o utilizează, inclusiv, într-un mod
specific, ocult, subversiv și chiar distructiv, până la izolare ființială și, dacă ar putea, chiar până chiar la
anihilare CivV, sau chiar până la anihilare ființială (dacă combatanții, de tip CivV, aparținând CategGrFamCivV-Gor-Dem, nu ar beneficia de o protecție existențială corespunzătoare, inclusiv ca efect specific al „D”ului carpatic). acțiuni executate prin intermediul MutCivV, de care dispun, infiltrați corespunzător, inclusiv
și, mai ales, în structuri instituționale, la nivel statal, mai ales în România, respectiv la nivel continental (mai
ales în Europa), respectiv în celelalte continente al eLPM-fiz-6 (mai ales în state ca: SUA, Israel, China,
Coreea de Nord, Japonia, Rusia).
În același context se va putea înțelege și conștientiza, mai bine, și de ce se urmărește, cu atâta
înverșunare, destrămarea, ca Stat unitar și indivizibil, independent, suveran, de drept, național, republican,
social, așa cum a fost prevăzut a fi, de drept, la nivel constituțional, în actuala Constituție a României (care
nu este, însă, o Constituție de tip Lege fundamentală, ci doar o Constituție de tip: declarație de intenții
constituționale), ce se urmărește, cu înverșunare, a fi nu doar revizuită (așa cum prevăd limitele revizuirii
constituționale, în cadrul Art. 152, aliniatele 1,2), ci modificată inclusiv prin a se ignora total, sau doar
parțial, în funcție de capacitatea de opozanță a Populației României, limitele constituționale impuse
9

revizuirii actualei Constituții, obținută ca rezultat societal principal, prin înfăptuirea Revoluției Române din
decembrie 1989 (RRD-1989). Se va mai putea înțelege, deplin, și de ce au fost și sunt, încă, atât de oprimați
și chiar batjocoriți, participanții autentici, cu merite deosebite, și, mai ales, conducătorii autentici ai RRD1989, eveniment lumesc și societal despre care trebuie să se cunoască faptul că a fost selectat, de către
Cond-Sup al CivV-Gor-Ind-Alb-Sex-Dem, pentru a marca, prin data de declanșare, la Timișoara
(20.12.1989), începutul oficial, la nivel zodiacal, planetar, lumesc, al ultimei ErZod (ErZod-9), în curs, din
existența LPM-fiz-6, ca fiind data 01.01.01 a calendarului zodiacal, planetar, lumesc, mediu, de tip
hexadal (czplmh), utilizat ca și calendar oficial al LPM-fiz-6, din cadrul PRom, de către IerCondAb din
cadrul CategGrFam-CivV-Gor-Dem.
P.S.
Recomandăm pentru cei interesați de specificul informațional al lucrării anterioare să ia cunoștință
și despre comunicatul anterior, emis și difuzat, de către Mișcarea „Sarmisegetuza”, intitulat: Mesaj către
Populația Statului România, înregistrat în cadrul rubricii „Editorial”, în cadrul publicației web intitulată:
Misiunea Astrală „România”, situată la adresa www.lorin-fortuna.ro.
Președinte
Lorin Fortuna
10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu